
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri dimineață, 9 aprilie, mai multe avertizări de vreme severă valabile în întreaga țară. Cea mai importantă dintre acestea este o avertizare de COD PORTOCALIU pentru intensificări puternice ale vântului și viscol, care va afecta mai multe județe din sud și zona montană.
În perioada 9 aprilie, ora 10:00 – 11 aprilie, ora 21:00, România va traversa un episod de vreme deosebit de rece, cu brumă și îngheț la sol, precipitații mixte și vânt puternic. Temperaturile maxime vor varia între 2 și 12 grade Celsius, iar noaptea și dimineața se vor înregistra temperaturi negative, care pot ajunge până la -10 grade în estul Transilvaniei.
COD GALBEN pentru vânt și viscol va fi în vigoare pe 10 aprilie, între orele 9:00 și 23:00. În această perioadă, se așteaptă intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h în majoritatea regiunilor, iar în zonele montane înalte (peste 1700 m), rafalele vor atinge 75…85 km/h. Ninsori și viscol vor afecta Carpații Orientali și Occidentali, iar în regiunile Maramureș, Transilvania, Moldova, estul Munteniei și Dobrogea vor fi ninsori viscolite și strat nou de zăpadă.
Pentru 10 aprilie, ANM a emis și două avertizări de COD PORTOCALIU:
- Între orele 12:00 – 23:00, zonele joase din județele Mehedinți, Dolj și Olt, precum și zonele montane din Carpații Meridionali, Carpații de Curbură, Munții Banatului și local în Munții Apuseni, vor fi afectate de rafale de vânt de 70…90 km/h în zonele joase și de vânt cu viteze de 85…120 km/h la altitudini mari, ceea ce va provoca viscol puternic și vizibilitate redusă sub 50 m.
- Între orele 15:00 – 21:00, județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași vor fi afectate de intensificări ale vântului cu rafale de până la 90 km/h, ninsori viscolite și vizibilitate sub 50 m.
Partajează acest conținut: