
- Un localnic a spus public că „va da drumul la câine” dacă echipa revine în sat
O campanie de sterilizare gratuită a animalelor, ce urmează să fie organizată în comuna Alimpești, între 7 aprilie – 11 aprilie, de către Serviciul pentru Protecția Animalelor Gorj, Asociația Veto, Asociația Happy Paws și Primăria Alimpești, a fost umbrită de un incident neplăcut: un localnic a lansat o amenințare publică la adresa celor implicați.
Într-un comentariu postat pe o rețea de socializare, un bărbat a scris: „Când o să mai vină prin sat, promit că dau drumul la câine”, insinuând un gest agresiv la adresa voluntarilor care participă la acțiune.
Campania, solicitată chiar de locuitorii din zonă, are ca scop limitarea înmulțirii necontrolate a animalelor și combaterea abandonului. Multe familii din comună au cerut ajutor în acest sens, iar autoritățile locale au răspuns prin demararea acestei acțiuni în colaborare cu organizații de profil.
Sterilizarea animalelor este reglementată prin lege, iar nerespectarea acesteia atrage sancțiuni. Potrivit HG 1059/2013, deținătorii de câini și pisici sunt obligați să sterilizeze animalele, în special în cazul celor fără pedigree, pentru a preveni înmulțirea necontrolată și abandonul.
Organizatorii campaniei condamnă ferm comportamentele ostile și fac apel la calm, civism și solidaritate în rândul cetățenilor. „Suntem aici să ajutăm, nu să fim amenințați. Campania este în beneficiul întregii comunități. Ne dorim o colaborare deschisă și civilizată”, au transmis reprezentanții Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Apel către comunitate: Este nevoie de informare și responsabilitate. Astfel de campanii nu doar că sunt legale, dar și esențiale pentru sănătatea publică și bunăstarea animalelor.

Partajează acest conținut: