
România devine tot mai atractivă pentru muncitorii din Uniunea Europeană, iar datele recente arată o creștere constantă a imigrației legale pentru muncă.
Potrivit celor mai recente statistici de la Inspectoratul General pentru Imigrări, la sfârșitul lui februarie 2025, erau peste 106.000 de străini cu drept de ședere temporară în România pentru a muncii. Cei mai mulți imigrați vin din Nepal, Sri Lanka și India, conform unui raport Profit.
Nepalul are cei mai mulți muncitori
Conform datelor oficiale, aproximativ 34.000 dintre muncitorii străini din România provin din Nepal. Pe locul doi se află cetățenii din Sri Lanka, cu peste 19.000, și indienii, cu aproximativ 10.000. Alți muncitori vin din Bangladesh (7.298), Turcia (6.903), Pakistan (3.123), Vietnam (2.855), Egipt (2.706), China (2.524) și Filipine (2.514).
Nepalul, o țară cu o economie modestă concentrată pe turism, agricultură și mici fabrici, este principală sursă de muncitori pentru România. Mulți nepalezi pleacă în străinătate pentru a-și susține familiile, având în vedere că salariul minim în Nepal este doar 115 euro pe lună, iar aproximativ jumătate din populație trăiește cu mai puțin de 3,20 dolari pe zi.
Sri Lanka caută oportunități mai bune
Tot mai mulți muncitori din Sri Lanka vin să lucreze în România în ultimii ani. Economia srilankeză a fost grav afectată de pandemia de COVID-19 și de o criză financiară severă, ceea ce a dus la dificultăți în plata datoriilor externe. Salariul mediu lunar din Sri Lanka este de aproximativ 250 de dolari, iar salariul minim este de doar 42 de dolari. Aceste condiții dificile au dus la migrarea mulți srilankezi către țări cu salarii mai mari, România fiind o opțiune populară.
Bangladesh, o țară cu salarii mici
O altă sursă importantă de muncitori este Bangladesh, o țară în dezvoltare cu venituri reduse. În sectorul confecțiilor, unul dintre cele mai importante, salariul minim este de aproximativ 113 dolari pe lună, ceea ce îi determină pe mulți bangladezi să caute locuri de muncă mai bine plătite în străinătate, inclusiv în România.
Astfel, imigrația muncitorilor din Uniunea Europeană rămâne importantă pentru economia României, care beneficiază de o forță de muncă diversificată și valoroasă, ce contribuie la dezvoltarea mai multor sectoare industriale și economice.
Partajează acest conținut: