
Trei adolescenți minori care și-au bătut un coleg în apropierea unei școli din sectorul 2 al Capitalei, iar unul dintre ei l-a înjunghiat cu un cuțit în abdomen, au fost arestați preventiv sub acuzația de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștei publice.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cei trei inculpați minori sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștei publice. Incidentul a avut loc pe 19 martie, în jurul orei 13:00, în apropierea unei școli din sectorul 2. Doi dintre minori aveau 14 ani, iar unul 15 ani. Ei l-au urmărit pe băiatul de 15 ani, colegul lor, la ieșirea din curtea școlii, l-au lovit cu pumnii și picioarele și, ulterior, unul dintre ei l-a înjunghiat cu un cuțit în abdomen, provocându-i o rană gravă.
Violențele au fost întrerupte de intervenția unor părinți care se aflau în apropiere. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu din București, unde a rămas internată.
În urma incidentului, ordinea și liniștea publică au fost perturbate, fiind observate de mai multe persoane aflate în apropiere. Cei trei minori au fost reținuți inițial pentru 24 de ore și ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul București. Cercetările sunt în continuare realizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
Incidentul a avut loc în apropierea Școlii Gimnaziale nr. 39, situată pe Șoseaua Colentina, în sectorul 2 al Capitalei.
Partajează acest conținut: