
Un administrator de firmă din domeniul deșeurilor este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind plasat sub control judiciar pentru dare de mită.Potrivit anchetei, pe 18 martie 2025, în intervalul 19:20 – 19:30, polițiști rutieri au oprit pe DN 67, în zona Dealul Bujorăscu, un ansamblu format dintr-o autoutilitară cu remorcă, care transporta deșeuri feroase și neferoase.
Verificările au relevat că marfa, aproximativ 16 tone de fier vechi, era transportată fără documente legale de proveniență. Polițiștii au început procedurile pentru constatarea infracțiunii flagrante și ridicarea mărfii.
Șoferul vehiculului oprit a luat legătura telefonic cu administratorul firmei, M.I., care a ajuns la fața locului în jurul orei 20:23. Acesta ar fi oferit celor doi agenți de poliție 500 de lei pentru ca marfa să nu fie indisponibilizată și pentru a evita întocmirea unui dosar penal.
Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform precizărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Partajează acest conținut: