
Un deputat AUR vine cu o propunere și mai drastică, și anume mutarea hipermarketurilor în afara orașelor. În contextul boicotului împotriva marilor retaileri din țara noastră, deputatul AUR de Teleorman, Gabriel Florea, propune mutarea hipermarketurilor în afara orașelor. Mai mult, acesta susține că ar trebui limitat numărului de magazine ale aceluiași brand. Principalul argument al deputatului pentru aceste propuneri este că marile lanțuri de magazine au monopolizat piața, astfel că producătorii și comercianții locali nu mai au nicio șansă.
„Asistăm la o realitate îngrijorătoare în România: marile lanțuri de hipermarketuri au monopolizat piața, iar statul, prin Consiliul Concurenței, nu doar că tolerează această situație, ci pare să fie complice! În toată Europa, există reguli clare: pe un anumit sector, un brand poate avea maximum două supermarketuri. La noi, însă, aceleași companii domină fiecare colț al marilor orașe, sufocând micii comercianți și producătorii locali.
Trebuie să limităm numărul de metri comerciali alocați aceluiași brand și să mutăm hipermarketurile în afara marilor orașe! De ce? Pentru că trebuie să existe concurență loială, nu o piață controlată de un oligopol care își impune regulile. Dacă un retailer internațional primește autorizare în doar șase luni, cu toată infrastructura necesară, unui antreprenor român îi poate lua ani de zile să deschidă un supermarket. Acest dezechilibru trebuie corectat urgent”, se arată în comunicatul de presă transmis de deputatul Gabriel Florea.
Partajează acest conținut: