
O delegație a Guvernului României, condusă de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan-Radu Oprea, a avut astăzi la Palatul Victoria consultări cu reprezentanți ai asociațiilor din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, dar și cu sindicate din diverse sectoare, inclusiv sănătate, asistență socială, feroviar, silvic, minerit, siderurgic, aeronautic și administrativ, precum și cu asociații ale revoluționarilor.
Discuțiile au avut ca principal subiect soluțiile pe care Guvernul le propune pentru a răspunde solicitărilor partenerilor sociali, în special în ceea ce privește drepturile salariale și pensiile.
Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea, a subliniat disponibilitatea Guvernului României și a prim-ministrului Marcel Ciolacu de a găsi soluții pentru problemele ridicate, punând accent pe două aspecte esențiale: protejarea puterii de cumpărare a cetățenilor și menținerea echilibrului macroeconomic.
În cadrul întâlnirii cu reprezentanții asociațiilor din apărare, ordine publică și siguranță națională, a fost discutat stadiul soluțiilor identificate în întâlnirile anterioare cu premierul și vicepremierul, inclusiv propuneri pentru compensarea orelor suplimentare lucrate în weekenduri sau sărbători legale și amnistierea pensionarilor militari ale căror pensii au fost calculate greșit. Aceste propuneri legislative vor fi prezentate Parlamentului la începutul sesiunii, sub forma de amendamente la Legea de aprobat a Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024.
Referitor la actualizarea pensiilor pentru militari, Guvernul va elabora o soluție după publicarea motivației Curții Constituționale a României.
Un alt punct important discutat a fost indexarea pensiilor, care va fi re-evaluată în cadrul rectificării bugetare anuale, iar deciziile vor fi luate în funcție de colectările bugetare pentru a asigura sustenabilitatea economică a acestei măsuri.
De asemenea, au avut loc discuții cu reprezentanții sindicatelor din sănătate și alte domenii, unde s-a convenit continuarea dialogului între Ministerul Finanțelor și companiile de stat pentru clarificarea aplicării Ordonanței de Urgență nr. 156/2024.
Participanții din partea Guvernului includ, alături de Ștefan Radu Oprea, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, care vor continua să analizeze și să răspundă problemelor semnalate.
Partajează acest conținut: