
După succesul uriaș de care s-a bucurat ediția din 2024 a Târgului de Crăciun Craiova, ce a reușit să aducă un profit care a depășit investiția, Primăria municipiului a decis să adauge pe listă un eveniment asemănător, dar organizat în perioada lunilor de primăvară. După ce a fost „Capitala Crăciunului”, Craiova este pe cale să devină, în 2025, și „Capitala Primăverii”. Este noul proiect ambițios pus la punct în aceste zile de Primăria condusă de Lia Olguța Vasilescu: „Târgul de Paște”, inclus în „Carnavalul Primăverii”.
Primărița a făcut marele anunț în urmă cu puțin timp, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. Edilul a dezvăluit că orașul va fi împodobit cu „decorațiuni și instalații unicat în România”.
Mii de lalele vor răsări în Parcul Romanescu. Va exista o zonă și cu tematică religioasă, dedicată sărbătorii de Paște. „Pregătim deja Târgul de Paște, cu decorațiuni și instalații unicat în România, cu sute de mii de lalele, în decorul de vis al Parcului Romanescu. Pe lângă tematica religioasă care va fi tratată separat într-o zonă a parcului, anul acesta ne vom bucura de Carnavalul Primăverii”, a anunțat primarul, conform bugetul.ro.
Ghidându-se după experiența de la Târgul de Crăciun Craiova 2024, când hotelurile au anunțat că au fost aproape complet rezervate pe durata evenimentului, Lia Olguța Vasilescu i-a îndemnat pe turiști să își găsească din timp cazare în oraș.
„Rezervați-vă deja camere pentru aprilie, cei care nu sunteți craioveni, fiindcă orașul nostru va fi, iarăși, timp de o lună, pe harta turistică a Europei. Așteptăm, din nou, sponsorii să fie alături de municipalitate, ca și în cazul Târgului de Crăciun, unde profitul a fost mai mare decât investiția, cu ajutorul acestora!”, a scris Lia Olguța Vasilescu, pe o platformă de social media.
Partajează acest conținut: