
Un cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi poalele nordice ale Himalayei, în apropierea unuia dintre cele mai sfinte oraşe din Tibet, avariind clădirile din jurul Shigatse şi făcând oamenii să alerge pe străzi în Nepal şi India. Cutremurele au fost resimţite în capitala Nepalului, Kathmandu, aflată la aproximativ 400 km distanţă, unde locuitorii au fugit din casele lor, relatează Reuters, preluată de stiripesurse.ro.
Numărul victimelor cutremurului care a lovit marți dimineața regiunea Tibet a crescut dramatic. Autoritățile chineze au actualizat bilanțul la cel puțin 53 de morți și 62 de răniți.
Potrivit presei de stat din China, seismul a provocat distrugeri semnificative, peste 1.000 de case fiind avariate în zona orașului sfânt Shigatse, potrivit BBC.
Regiunea afectată, aflată la poalele muntelui Everest, se confruntă cu temperaturi sub zero grade, iar furnizarea energiei electrice și a apei a fost întreruptă.
Forțele aeriene chineze au lansat operațiuni de salvare cu drone în zona afectată, iar președintele Xi Jinping a cerut mobilizarea tuturor resurselor disponibile pentru salvarea supraviețuitorilor și ajutorarea persoanelor rămase fără adăpost.
Specialiștii de la China Earthquake Networks Center estimează că ar putea urma replici de magnitudine 5, dar consideră că probabilitatea unui cutremur mai puternic este redusă.
Partajează acest conținut: