
Decizia CCR de a anula alegerile prezidenţiale este considerată evenimentul anului de 28% dintre români. Alte evenimente menţionate sunt intrarea României în Schengen de la 1 ianuarie 2025, clasarea lui Călin Georgescu pe locul 1 în turul 1 al alegerilor prezidenţiale şi creşterea pensiilor, conform unui sondaj IRES despre bilanţul anului 2024. Totuşi, 43% dintre români cred că decizia CCR a avut mai mult un impact negtiv asupra ţării. Alte probleme menţionate sunt creşterea preţurilor şi guvernarea PSD-PNL.
Aproape un sfert dintre cei chestionaţi au simţit uşurare după decizia CCR, iar 17% au simţit furie, 16% – revoltă, iar 15% – regret.
La întrebarea despre evenimentul anului 2024 în România, 28% dintre respondenţi au indicat decizia CCR de anulare a alegerilor, 18% – intrarea în Schengen, 18% – clasarea lui Călin Georgescu pe primul loc în alegeri, şi 14% – creşterea pensiilor.
Sondajul a fost realizat pe 964 de respondenţi, cu vârsta de peste 18 ani, între 17 şi 20 decembrie 2024, prin interviuri telefonice asistate de calculator. Datele au fost ajustate pentru a reflecta structura populaţiei din România. Eroarea maximă este de ±3,2%. Studiul face parte din programul de responsabilitate socială al IRES şi este auto-finanţat.
Partajează acest conținut: