
Într-un tragic accident petrecut în Norvegia, cel puțin trei persoane și-au pierdut viața după ce autobuzul în care călătoreau a derapat și a căzut într-un lac.
Incidentul a avut loc în districtul Hadsel, pe coasta de nord-vest a țării, la ora locală 13:30, și la momentul accidentului se aflau la bord 58 de pasageri, dintre care mulți erau străini, conform declarațiilor poliției norvegiene.
Accidentul a fost provocat de condițiile meteorologice extreme, cu vânt puternic și viscol, care au dus la o vizibilitate foarte scăzută. Jan Eskil Severinsen, reprezentant al Centrului de Coordonare pentru Situații de Urgență, a confirmat că mai multe elicoptere au fost mobilizate pentru a interveni.
Spitalele din zonă au activat planurile de urgență, iar echipaje de pompieri, poliție și ambulanțe s-au îndreptat rapid spre locul accidentului. Toți pasagerii au fost scoși din autobuz, dar din păcate, pentru trei dintre ei nu s-a mai putut face nimic.
Alte persoane afectate au fost evacuate cu elicopterul și transportate la spital, iar restul pasagerilor au fost conduși la o școală din apropiere pentru a primi îngrijiri medicale.
Partajează acest conținut: